Opening VARIAȚIUNI URBANE
Marți, 6 august 2019, ora 18:30
sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou, Iași
„Când vine vorba despre peisaje, primele imagini care îți vin în minte sunt legate de natură: văi pline de verdeață stând în lumina soarelui, munți maiestuoși tăind cerul, păduri și grădini luxuriante. Cu toate acestea, fotograful este o persoană inventivă și plină de spirit de observație care exploatează tot ceea ce este în jurul său și scoate în evidență frumosul.
Clubul Fotografilor Iași vă invită la un vernisaj prin oraș, în Galeria de Artă “Labirint”, din cadrul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași. O expoziție colectivă menită să va stârnească interesul pentru a explora și a dezbate împreună arhitectura, perspectiva și tehnicile de fotografie alese.”
Becurile luminează din triunghiuri întreagă încăpere, într-un stil simplu, sobru, care amintesc de niște decorațiuni comuniste. Cineva observă o perspectivă interesantă în ele și face o fotografie, altcineva imortalizează publicul. Însă timpul se scurge și prezentarea începe.
De asemenea să nu uităm de crearea unui portofoliu. De preferat pe o platformă care are calitate ridicată a fotografiilor, de exemplu Behance sau o pagină web personală. Portofoliul trebuie să fie foarte bine închegat, structurat pe teme separate: portrete, fotografie de stradă, natură, sporturi. În acesta vor apărea o selecție cu cele mai bune fotografii pe care le-ai făcut până în momentul prezent. În timp se va dezvolta un simț critic care te va împinge să nu postezi orice fotografie imediat după ce ai făcut-o. Ea trebuie gândită: ce doresc să transmit? încadrarea este corectă? subiectul principal este bine evidențiat? culorile se potrivesc cu atmosfera generală a pozei?. Este nevoie de editare? depinde. Cu siguranță prea multă editare strică calitatea fotografiei. Preferințele cu privire la editare sunt foarte variate, în schimb cele cu privire la ce este frumos sunt general valabile. Oricine va privi o pictură de Leonardo da Vinci, va putea spune că este frumoasă.
Apoi, este prezentat succint vernisajul Variațiuni Urbane, unde este amintită valoarea dinamică a orașului și energia sa. Un mediu plin de subiecte de fotografiat cu siguranță, fotografia de stradă care surprinde oamenii mereu în mișcare, ori că este vorba despre arhitectura orașelor, îți dă impresia de schimbare continuă. O vorbă din popor spune că tentația este mai mare să fotografiezi orașele pe care le vizitezi și să uiți de cele în care stai deja. Emoția și entuziasmul crește atunci când vezi locuri noi și ești uimit de tot ceea ce este în jurul tău. Un turist japonez stă cu un aparat foto la gât și nu îi scapă niciun obiectiv din vedere, face fotografii cât îl țin cardul de memorie.
La final sunt admirate fotografiile vernisajului și sunt numiți cei care au contribuit la acea expoziție. Și bineînțeles aplaudați; merită din plin.
Întâlnirea se prelungește ca de obicei cu lungi discuții ori în sala ori în fața Casei de Cultură Mihai Ursachi. Înăuntru rămâne expoziția Variațiuni Urbane, care va așteaptă să o vedeți și să oadmirați până pe data de 31 august 2019.
01 / 02