Opening AN 2019
Marți, 4 februarie 2020, ora 18:30
sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Parcul Copou, Iași
Clubul Fotografilor Iași a organizat în seara zilei de 4 februarie 2020, două evenimente de excepție: Retrospectiva fotografică 2019 și vernisajul expoziției AN2019. Acestea au avut loc la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași în cadrul celei de-a 214-a întrevederi a Clubului Fotografilor Iași. Întâlnirea a adunat un număr mare de prieteni, colaboratori și pasionați de fotografie în Sala ”Diotima” a Casei de Cultură din Parcul Copou.
Programul retrospectivei a cuprins prezentarea activităților fotografice din anul 2019, realizate cu sprijinul membrilor clubului. Intervențiile invitaților , insoțite de cele a membrilor clubului și mai ales de slideshow-urile pregătite de Florin Aioanei special pentru acest moment, au arătat că în jurul fotografiei oamenii se reunesc din pasiune și prietenie.
Întrevederile publice din anul 2019 au avut ca scop transmiterea unor informații utile privind diferite teme fotografice, workshop-uri și nu în ultimul rând lucrările unor fotografi celebrii.
În cadru discuției a fost amintită și Tabăra de fotografie ”Căutându-l pe Eminescu”, aflată la a IV-a ediție. Aceasta a avut loc la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu din județul Botoșani. În cele zile de activități și-au dat întâlnire fotografi din Iași, Bacău, Vaslui și Botoșani, avându-l ca invitat special pe Marius Cinteză – fotograf, din București.
Mulțumim tuturor membrilor clubului pentru implicare în organizarea expoziției de fotografie, precum și Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” pentru găzduirea evenimentului.
În public, alături de noi la acest eveniment, l-am avut pe marele fotograf ieșean Ioan Matei Agapi, care ne-a spus și câteva cuvinte de încheiere: ”Fotografia alb-negru ia culoarea fiecaruia dintre noi …” (Text: Mihaela Ajităriți)
01 / 02